ARHIVĂ 2016: Sesiunea iulie 2016 – actualizări în urma confirmărilor

Listele pot fi descărcate aici: AICI*.

Mențiuni privind specializările B:

  1. Reamintim candidaților că specializările B se acordă separat, în funcție de profil (Filologie și Studii Iudaice, Traducători, LMA, Studii Americane), finanțare (buget sau taxă) și de modalitatea de admitere (examen scris, medie Bac), așadar ultima medie pentru o specializare B va fi diferită, în funcție de categoria în care se încadrează candidatul (de ex. mediile de la taxă-examen scris vor fi mai mici, de-obicei, decât cele de la buget-dosare);
  2. Candidații rămași nerepartizați la specializarea B în listele de mai sus sunt rugați să contacteze Comisia prin email (detalii mai jos) și să comunice alte opțiuni pentru specializarea B, în afara celor inițiale;
  3. Nu se mai admit alte cereri de schimbare a limbii B, cu excepția cazurilor excepționale. Candidații care doresc să-și schimbe opțiunea din motive subiective pot completa o cerere în acest sens după începerea anului universitar (1 octombrie – 15 noiembrie), care se va aproba cu acordul ambelor catedre.

Programul comisiei:

Comisia de Admitere și-a încheiat programul cu publicul în luna august. Programul pentru luna septembrie (începând cu data de 3 septembrie) va fi afișat împreună cu informațiile dedicate sesiunii de admitere.

Pentru probleme urgente, candidații pot contacta comisia prin email, însă accesul fizic la dosare nu este posibil până la data de 3 septembrie.

Informațiile pentru sesiunea de admitere din septembrie vor fi afișate după jumătatea lunii august.

*Candidații care doresc să sesizeze probleme referitoare la listele de mai sus sau orice alte situații, sunt rugați să contacteze comisia exclusiv prin email, menționând clar numele, prenumele, numărul de legitimație, secția și scopul mesajului. Adresa comisiei este, în continuare, admitere@lls.unibuc.ro

ARHIVĂ 2016: Anunțuri – 30.07

Rezultatele recorectării (contestațiile) sunt publicate aici:

Catalog contestatii 2016          PROCES VERBAL CONTESTATII 2016

Alte actualizări mai jos:

  1. În atenția candidaților aflați pe lista de așteptare, în funcție de secție:

Secțiile cu examen scris (inclusiv Traducere și Interpretare) și secția Studii Iudaice – candidații în așteptare vor fi contactați telefonic în cazul în care pot confirma un loc cu taxă!

Secțiile Studii Americane. Neogreacă, Rusă, Italiană, Portugheză, Maghiară și Slave – TOȚI candidații în așteptare pot confirma locuri cu taxă, indiferent de medie!

Secția Limbi Moderne Aplicate (LMA) – Candidații în așteptare cu media minimă 7,00 pot confirma locuri cu taxă!

ATENȚIE! Confirmările de mai sus se fac pentru limba A respectivă, sub rezerva desemnării ulterioare a limbii B, conform mediei și opțiunii, după algoritmul de repartizare.

Repartizările la Coreeană B, Germană B și Suedeză B sunt foarte solicitate și este puțin probabil să fie atribuite candidaților care nu au fost inițial declarați admiși.

2. Actualizarea limbilor B va avea loc după confirmarea majorității candidaților.

3. În atenția candidaților aflați pe locuri la BUGET:

Candidații vor fi contactați telefonic de reprezentanții secțiilor respective pentru confirma dacă doresc sau nu locul. Toți candidații care ocupă astfel de locuri sunt rugați fie să confirme, fie să se retragă cât mai repede, pentru a clarifica situația celorlalți candidați.

4. În atenția candidaților aflați pe locuri cu taxă care vor trece, în urma retragerilor, la BUGET:

Candidații vor fi contactați telefonic de reprezentanții secțiilor respective pentru a fi informați de această modificare.

ATENȚIE! Candidații cu repartizare Coreeană B, Germană B și Suedeză B la taxă pot PIERDE această repartizare la buget, întrucât vor concura pentru specializările B cu candidații admiși la buget, care au, în general, medii mai mari decât cei de la taxă.

ARHIVĂ 2016: Anunțuri – 29.07

Actualizarea limbilor B va avea loc după confirmarea majorității candidaților.

În atenția candidaților aflați pe locuri la BUGET:

Candidații vor fi contactați telefonic de reprezentanții secțiilor respective pentru confirma dacă doresc sau nu locul. Toți candidații care ocupă astfel de locuri sunt rugați fie să confirme, fie să se retragă cât mai repede, pentru a clarifica situația celorlalți candidați.

În atenția candidaților aflați pe locuri cu taxă care vor trece, în urma retragerilor, la BUGET:

În atenția candidaților aflați pe lista de așteptare, în funcție de secție:

1. Secțiile cu examen scris (inclusiv Traducere și Interpretare) și secția Studii Iudaice – candidații în așteptare vor fi contactați telefonic în cazul în care pot confirma un loc cu taxă!

2. Secțiile Studii Americane. Neogreacă, Rusă, Maghiară și Slave – TOȚI candidații în așteptare pot confirma locuri cu taxă, indiferent de medie!

3. Pentru următoarele secții filologice, pot confirma locuri cu taxă candidații în așteptare, după cum urmează:

Italiană – media minimă 9,00

Portugheză – media minimă 9,00

4. Candidații în așteptare cu media minimă 7,00 la secția Limbi Moderne Aplicate pot confirma locuri cu taxă!

ATENȚIE! Confirmările de mai sus se fac pentru limba A respectivă, sub rezerva desemnării ulterioare a limbii B, conform mediei și opțiunii, după algoritmul de repartizare.

Repartizările la Coreeană B, Germană B și Suedeză B sunt foarte solicitate și este puțin probabil să fie atribuite candidaților care nu au fost inițial declarați admiși.

ARHIVĂ 2016: Anunțuri – 28.07

Actualizarea limbilor B va avea loc după confirmarea majorității candidaților.

În atenția candidaților aflați pe locuri la BUGET:

Candidații vor fi contactați telefonic de reprezentanții secțiilor respective pentru confirma dacă doresc sau nu locul. Toți candidații care ocupă astfel de locuri sunt rugați fie să confirme, fie să se retragă cât mai repede, pentru a clarifica situația celorlalți candidați.

În atenția candidaților aflați pe locuri cu taxă care vor trece, în urma retragerilor, la BUGET:

Candidații vor fi contactați telefonic de reprezentanții secțiilor respective pentru a fi informați de această modificare.

ATENȚIE! Candidații cu repartizare Coreeană B, Germană B și Suedeză B la taxă pot PIERDE această repartizare la buget, întrucât vor concura pentru specializările B cu candidații admiși la buget, care au, în general, medii mai mari decât cei de la taxă.

În atenția candidaților aflați pe lista de așteptare, în funcție de secție:

1. Secțiile cu examen scris (inclusiv Traducere și Interpretare) și secția Studii Iudaice – candidații în așteptare vor fi contactați telefonic în cazul în care pot confirma un loc cu taxă!

2. Secțiile Studii Americane. Maghiară și Slave – TOȚI candidații în așteptare pot confirma locuri cu taxă, indiferent de medie!

3. Pentru următoarele secții filologice, pot confirma locuri cu taxă candidații în așteptare, după cum urmează:

Italiană – media minimă 9,00

Portugheză – media minimă 9,00

Neogreacă – media minimă 7,00

Rusă – media minimă 8,50

4. Candidații în așteptare cu media minimă 8,00 la secția Limbi Moderne Aplicate pot confirma locuri cu taxă!

ATENȚIE! Confirmările de mai sus se fac pentru limba A respectivă, sub rezerva desemnării ulterioare a limbii B, conform mediei și opțiunii, după algoritmul de repartizare.

Repartizările la Coreeană B, Germană B și Suedeză B sunt foarte solicitate și este puțin probabil să fie atribuite candidaților care nu au fost inițial declarați admiși.

ARHIVĂ 2016: Rezultate inițiale – Admitere 2016

Rezultatele inițiale ale admiterii 2016 pot fi consultate aici:

Secții cu examen scris:

Filologie (toate secțiile) – Filologie – examen scris

Studii Americane – Studii Americane

Traducere și Interpretare – Traducere si Interpretare

Secții cu admitere pe dosar:

Filologie (italiană, maghiară, portugheză, rusă, slave, filologie clasică, rromani, neogreacă) – Filologie – dosare

Rromani – Rromani

Studii Iudaice – Studii Iudaice

Limbi Moderne Aplicate (Engleză + B) – Limbi Moderne Aplicate

Mențiuni:

Fiecare candidat va figura pe lista fiecărei secţii la care s-a înscris, cu statut independent (un candidat poate figura admis la buget la mai multe secţii, chiar dacă poate confirma locul la una singură).

Candidații care au optat pentru opțiunea Filologie și Traducere și Interpretare (indiferent de ordine) la limbile Engleză, Franceză, Germană, Spaniolă vor figura pe lista de Filologie SAU de Traducere și Interpretare, repartizați în ordinea mediilor și a preferințelor!

Informații privind contestațiile pot fi consultate aici.

Programul și procedurile privind confirmările pot fi consultate aici.

Statusul fiecărui candidat și semnificația acestuia pot fi găsite mai jos:

1. BUGET – candidatul este admis pe locuri subvenţionate de la buget şi trebuie să confirme locul până la data indicată. Confirmarea se face prin aducerea la dosar a actului de studiu în original. La expirarea termenului, în cazul în care respectivul candidat nu a luat legătura cu Comisia de Admitere, locul este acordat primului candidat confirmat pe locurile cu taxă.

2. TAXĂ – candidatul este admis pe locuri cu taxă şi trebuie să confirme locul până la data indicată. Confirmarea se face prin aducerea la dosar a chitanţei pentru taxa de confirmare şi a actului de studiu în original sau a unei adeverinţe care atestă înregistrarea acestuia la altă instituţie de învăţământ superior. La expirarea termenului, în cazul în care respectivul candidat nu a luat legătura cu Comisia de Admitere, locul este acordat primului candidat din lista de aşteptare.

3. În aşteptare – candidatul nu a fost admis, fiind clasat în urma locurilor cu taxă şi trebuie să aştepte anunţurile Comisiei de Admitere. Candidaţii cu acest statut POT fi sunaţi de Comisia de Admitere în cazul în care pot confirma un loc cu taxă. În prima fază a confirmărilor, candidaţii în aşteptare trebuie doar să aştepte următoarele anunţuri sau să fie contactaţi.

4. Respins – candidatul nu a fost admis, fiind respin în urma examenului. Candidaţii respinşi pot depune contestaţie, dacă doresc. Dacă nu au depus contestaţie sau dacă în urma contestaţiei nu au obţinut o medie peste 5, candidaţii respectivi sunt consideraţi eliminaţi din concursul pentru secţia respectivă. În cazuri excepţionale, aceştia pot fi contactaţi de Comisia de Admitere.

5. BUGET sau TAXĂ – limba B – nerepartizat – candidatul a fost admis pe un loc (la buget sau cu taxă), însă media de admitere nu a fost suficientă pentru a obţine nici măcar una dintre opţiunile pentru specializarea B. Candidaţii în această situaţie sunt rugaţi să confirme locul şi să ia legătura cu Comisia de Admitere în momentul confirmării, pentru a alege alte opţiuni pentru specializarea B, dintre cele rămase. În cazul în care candidatul nu ia legătura cu Comisia de Admitere privind schimbarea opţiunii, va primi din oficiu o specializare B dintre cele rămase.

Atenţie! Confirmarea unui loc implică retragerea din concurs la celelalte înscrieri!